.

Grădini de Paşti

.




Horea Paştina - Grădina din Str. Rozmarin, 2005, ulei pe panză, 146 x 195 cm
Horea Paştina - Grădina pictorului Florin Niculiu, 1985, ulei pe panză, 41,5 x 41,8 cm
.
.

Porumbei

.





autor: Marcel Scutaru
.
.
.

Epitaf

.



.

Mariana Macri (1939-2008) - Epitaf, 1995
180x118 cm, compoziţie în ţesătură

detalii imaginile 3-4: Maria Magdalena şi Înger
.

Crist

.





 

Mircea Roman - Crist, 2010
fotografii de Remus Andrei Ion

De ce "Hristos este al străinilor"? - un mail primit de la un cititor




Cititor: Sărut mâna!

"Hristos este al străinilor"... Mărturisesc că nu înţeleg care sunt străinii aceia aşa de... cum or fi, încât Domnul Iisus Hristos nu mai este al tuturor, adicatele "şi" al străinilor, ci este "al străinilor" şi atât.

Sună fain, sună intrigant, eu ştiu... poate deschide o mişcare "hristoexoterikon-a", sau poate o încinge imaginaţia mai multora; mie, imi provoacă un blocaj. Nu înţeleg de ce titlul este " Hristos este al străinilor" şi nu "Hristos este "şi" al străinilor".

Aşa că, v-aş ruga să mă lămuriţi şi pe mine sau să puneţi "şi"-ul acela şi gata, mă deblochez.
Doamne ajută, toate cele bune sufletului şi trupului, sănătate şi mântuire dumneavoastră şi familiei.


L.C. : Ma bucur ca mi-ati scris despre faptul ca sunteti intrigat de titlul blogului. Multi (chiar si dintre prietenii mei) intra chiar in panica atunci cand aud "Hristos este al strainilor".

Titlul acesta este cam in continuarea la "Hristos este al pacatosilor", al celor nebagati in seama, al celor ce se aseamana cu piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, a celor care nu se cred vrednici, a celor care-L cauta desi L-au gasit, a celor neapasati de povara certitudinilor care au inlocuit credinta... Pentru ca atunci cand credinta este inlocuita de certitudine cred ca nu mai esti liber.

Acesta a fost gandul meu.

Nu stiu daca ati apucat sa vedeti prima postare - "Arhimandritul Atanasie" scrisa de Mitropolitul Anthony Bloom. Acolo este vorba despre ce fel de libertate am asezat in subtitlul blogului. Ca despre referirea la libertate nu m-ati intrebat :) , pentru ca si asta naste suspiciuni.



Cititor: Hristos este al pacatosilor, asa este , dar aceasta exprimare nu exlude indirect, nu limiteaza , ci din contra, se refera la toti ( e catolica, sa zic asa :) ) caci e uman valabila, pentru ca toti suntem pacatosi. Cred ca cel care a spus asta (nu stiu daca am stiut vreodata cine, dar acum nu imi vine un nume in cap, daca stiti, spuneti-mi si mie), a stiut ca toti suntem pacatosi si in niciun caz nu a vrut sa creeze o delimitare ca aceea pe care o induce expresia dumneavoastra, ci a subliniat, spre incurajare, caracteristica umana cea mai potrivita unei incurajari de mantuire: "sa nu disperam noi pacatosii, Hristos este al pacatosilor. Avem o Salvare".

Asa ca, tot nu sunt lamurit la ce straini v-ati referit. Care e caracteristica acelor persoane ... sunt straini de "ce anume". Tot nu sunt lamurit de ce nu ar fi mai bine "Hristos este si al strainilor". Am observat ca, din smerenie, zic eu, nu prea puneti pareri personale pe blog sau daca sunt, nu sunt pregnante ; cred ca parerea despre acest titlu ar trebui sa v-o scrieti pe blog. De la ea pleaca blogul. Sa vedeti atunci feed...ala , pe romaneste "raspuns". Eu nu zic ca ati gresit. Chiar nu inteleg ce ati vrut sa spuneti. Nici nu ma supara lucrul acesta, asa ca daca imi raspundeti la ce am scris acum si nu reusiti sa ma lamuriti, nu o sa mai bat toba pe subiectul asta.

Subtitlul mi se pare clar.


L.C. : In primul rand, cand am spus straini, nu m-am referit la dimensiunea etnica.

Straini sunt cei care nu sunt ca noi, cei care nu ne seamana, cei pe care nu punem pret, cei de care nu avem nevoie.
Straini sunt cei care nu fac parte din familia noastra, cei care nu fac parte din parohia noastra, cei care nu ne impartasesc ideile si convingerile, care nu conteaza pentru noi.

Daca spuneam Hristos este "si al lor", ar fi fost ceva foarte urat din punctul meu de vedere. Hristos este "al lor" ca sa le simtim lipsa, sa intelegem ca avem nevoie de ei ca sa fim intregi, ca sa Il cunoastem pe Hristos. Pe Hristos Il cunosti atunci cand te deschizi nu catre cel pe care este firesc sa il iubesti, ci, paradoxal, catre cel strain de tine. Ca in pilda samaritenului cel milostiv.

Si cu totii suntem strainii cuiva.
Este o dezlegare catre celalat.


Cititor: "Toti suntem strainii cuiva". Asa este. Asaaaa este. Cred ca chestia asta pusa undeva ar fi fost deajuns, in cazul meu cel putin, sa deblocheze instantaneu blocajul provocat de titlu.


L.C. : Si un gand imparasit de Parintele Constantin Coman:

"Cred ca mai poti adauga, ceea ce de fapt sugereaza raspunsul tau, ca aceasta sintagma "Hristos este al strainilor" vizeaza pe cei care, sub presiunea unei psihologii de club, exclusiviste, elitiste, nationaliste, xenofobe se izoleaza intr-o realitatea inchisa si il revendica pe Hristos exclusiv pentru ei, il confisca pe Hristos cu convingerea ca Hristos este al lor, nu poate fi al celorlalti. Aceasta mentalitate o intalnim la compatriotii Mantuitorului Hristos, care erau foarte exclusivisti in raportarea la Dumnezeu si la trimisii Acestuia. De aceea sunt surprinsi si intrigati de faptul ca Mantuitorul arata o nedisimulata simpatie tocamai fata de categoriile sociale pe care ei le marginalizau si le excludeau."


imaginea: Mihai Sârbulescu, Vas, 39,5/49,5 cm
.

Troiţă - Săptămâna Sfintei Cruci

.




Troiţa din stejar a fost ridicată pe locul unde se va înălţa Biserica ortodoxă românească cu hramul  Bunei Vestiri din Olmsted Falls, Ohio. A fost lucrată de Frederich Holtier şi este copia exactă a unei troiţe aflată la Muzeul Ţăranului Român.
.
.
.
.
.

Duminica Sfântului Grigorie Palama

.
.
..


imaginea: Biserica Sfântul Grigorie Palama din campusul Politehnicii, Bucureşti
autorul fotografiei: arh. Tudor Rebengiuc
.

Prapor - Canonul cel mare (fragment)

.
Horia Bernea - Prapor


.


Două fragmente din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul care se citeşte în prima săptămână din postul Paştelui, în rostirea PS Sebastian Paşcanu, actualul episcop al Slatinei pe atunci episcop vicar la Bucureşti, la Mănăstirea Antim, pe vremea când înca era stareţ părintele Sofian.

(din prima înregistrare ascultaţi începând de la minutul 13' 30" şi din a doua înregistrare doar până la minutul 18)

Viaţa şi petrecere celui între sfinţi Părintelui nostru Grigorie Palama Arhiepiscopul Tesalonicului


făcătorul-de-minuni,
care a strălucit în veacul al XIV-lea,
alcătuită de întru-tot-sfinţitul Filothei, Patriarhul Constantinopolului
şi astfel prescurtată de Cuviosul Nicodim Aghioritul

Acest dumnezeiesc părinte al nostru Grigorie s’a născut la anul de la Hristos 1296 în împărăteasca cetate a Marelui Constantin, din părinţi de neam bun şi virtuoşi. Iar tatăl său era un om atât de vrednic, încât Andronic al II-lea Paleologul, urcând pe tronul împărătesc, l-a rânduit a fi unul dintre sfetnicii lui. Şi nu doar împăratul cel pământesc îi arăta mare dragoste şi preţuire, ci şi Dumnezeu, Împăratul ceresc, l-a slăvit cu darul facerii de minuni pe când încă trăia; şi, cunoscându’şi dinainte sfârşitul vieţii, a luat chipul îngeresc – adică schima monahală – şi, din Constantin, s’a numit Constanţiu; lăsând apoi cele pământeşti, a plecat la cele cereşti. Iar Grigorie, după moartea tatălui său, a fost dat spre învăţarea filosofiei celei dinafară*. Şi, fiind foarte mic la vârstă şi fiindu’i greu să ţină minte cele ce trebuia să le înveţe, a hotărât să nu înceapă niciodată citirea şi învăţarea pe care le avea de făcut acasă fără să facă trei metanii mari şi o sfântă rugăciune dinaintea icoanei Stăpânei de-Dumnezeu-Născătoare; şi aşa, cu ajutorul Maicii Domnului, ţinea minte lesne tot ce învăţa. Şi nu doar dintr’aceasta se cunoştea ajutorul Preasfintei, ci şi din aceea că a dat semn sufletului împăratului să îi dea lui Grigorie îndestul toate câte avea trebuinţă; ceea ce împăratul a şi făcut. Nu a trecut, aşadar, multă vreme şi Grigorie a sporit atât de mult în ştiinţa de carte, încât toţi se minunau de înţelepciunea lui, precum şi de cealaltă sporire pe care o dobândea, şi anume cea în deprinderea treburilor împărăţiei. De aceea şi împăratul se bucura mult şi cugeta pentru el lucruri mari. Însă el îşi avea mintea la altele şi mai mari, adică la Împăratul Ceresc şi la slujirea celeilalte Împărăţii, cugetând cu totul şi cu totul la acelea şi neîngrijindu-se câtuşi de puţin de cele pământeşti. (citiţi mai departe)
Străini sunt cei care nu sunt ca noi, cei care nu ne seamănă, cei pe care nu punem preţ, cei de care nu avem nevoie.

Străini sunt cei care nu fac parte din familia noastră, cei care nu fac parte din parohia noastră, cei care nu ne împărtăşesc ideile şi convingerile, cei care nu contează pentru noi.

Hristos este "al lor" ca să le simţim lipsa, sa înţelegem că avem nevoie de ei ca sa fim întregi, ca să Îl cunoaştem pe Hristos.

Despre lipsa trăirii ortodoxe - un interviu radiofonic de excepţie cu Klaus Kenneth






emisiunea realizată de Cristian Curte şi Remus Rădulescu  a fost difuzată pe Radio România Actualităţi în cadrul emisiunii Luminile Nopţii în data de 3 Ianuarie 2010



Câteva cuvinte despre cine este Klaus Kenneth
scrise de Radu Hagiu

Klaus Kenneth, un elveţian acum în vârstă de 63 de ani, este unul dintre puţinii oameni care pot zice, în acest veac, că L-au aflat pe Dumnezeul Cel Adevărat în Ortodoxie, la capătul unei peregrinări de 2.000.000 de kilometri de-a lungul şi de-a latul pământului, vreme de aproape patru decenii. Toată această aventură este cuprinsă în cartea lui Două milioane de kilometri în căutarea adevărului.

Născut în Cehoslovacia anului 1945, în nişte împrejurări dramatice – refugiul familiei din calea trupelor ruseşti –, K. Kenneth are una dintre primele experienţe ale morţii, scăpând ca prin minune de la moarte prin împuşcare, ga-zare şi înfometare. Copil răzvrătit, ajunge în 1957 şef de bandă şi infractor înrăit, având nenumărate confruntări cu poliţia. Suferă o perioadă traumatizantă din pricina unui preot romano-catolic pedofil, în urma căreia ajunge să urască întreg creştinismul. O dată cu prima jumătate a anilor 1960, viaţa sa devine tot mai aventuroasă şi mai trepidantă; astfel, călătoreşte pe bicicletă prin Roma, Nisa, Paris şi sudul Franţei; ajunge baterist într-un club de noapte din Viena şi întemeiază „The Shouters”, o trupă beat de succes din Germania de sud. În 1966, călătoreşte în Spania şi face cunoştinţă cu lumea islamică în Maroc, ajungând şi pentru întâia oară la închisoare. Un an mai târziu, reuşeşte să-şi dea bacalaureatul şi să devină student al Universităţii din Tübingen, unde participă la revol-tele studenţeşti din acea perioadă, căpătând convingeri marxist-leniniste; tot acolo începe să se drogheze. Se căsătoreşte cu Ursula, însă numai pentru a divorţa trei ani mai târziu. Între 1968-1970, călătoreşte în Turcia, Persia, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Suedia, Norvegia, Finlanda, Laponia, Spania, Portugalia, Maroc, ajungând până în deşertul Sahara. După un an, face prima călătorie în Asia şi Orientul Mijlociu, trecând prin Persia, Afganistan, Pakistan, India şi Nepal, iar la întoarcere, prin Irak şi Siria. Cu acest prilej, capătă o fascinaţie pentru demoni. Pe de altă parte, în Irak scapă ca prin minune dintr-un câmp minat. Criza sa lăuntrică începe să se adâncească, ajungând să ducă în Hamburg o viaţă de noapte împinsă la extrem – pornografie, droguri şi exces de alcool. Cuprins de ură faţă de toţi şi de toate, are o încercare nereuşită de sinucidere. În această deşertare sufletească, dă peste secta Meditaţiei Transcendentale (MT), condusă de Maharishi Mahesh, în care intră după puţină vreme, fiindu-i trezit interesul pentru ocultism şi vrăjitorie.

În 1972 începe, astfel, pentru Kenneth un nou capitol al vieţii, încă şi mai întunecat decât cele de până atunci. După o vizită într-o tabără revoluţionară din munţii Mexicului şi o călătorie de 40.000 de kilometri prin SUA, se întoarce în Europa, trecând prin Anglia, Scoţia şi Germania Democrată. Părăseşte drogurile şi se apucă de yoga, ajungând în relativ scurtă vreme să cunoască stări de extaz şi levitaţie. După trei ani, hotărăşte să se mute în India, la Calcutta, unde va renunţa la MT în favoarea hinduismului. Călătoreşte prin India de sud, Thailanda, Malaiezia, Bhutan, Tibet şi Bangladesh, cunoscând numeroşi guruşi; puterile sale oculte sporesc – devine medium şi începe să primească mesaje „de dincolo”, cunoaşte numeroase stări de transă şi extaz, ba chiar are parte şi de o întâlnire drăcească cu „zeiţa” indiană a morţii, Kali.

După şase ani, hinduismul ajunge să îl dezamăgească şi, după o scurtă călătorie prin Israel, Ierusalim şi Sinai, Klaus Kenneth îşi continuă peregrinarea în căutarea păcii lăuntrice prin Bangkok, Pattaya, Laos şi Cambodgia, trecând în cele din urmă la buddhism.

În 1980, se întoarce în Europa, trecând prin Rusia, Polonia şi Spania, şi rămâne să lucreze ca profesor în Elveţia. Atacurile demonice asupra sa se intensifică, iar Kenneth îşi găseşte refugiul în alcool şi în dans până la epuizare. Aflat la limita deznădejdii, caută ajutor în spiritualitatea sud-americană, călătorind în Peru, Ecuador, Columbia, Venezuela, Brazilia, Paraguay şi Bolivia. În munţii de lângă Bogotá are loc, însă, un eveniment care îi schimbă definitiv cursul vieţii: scapă de la moarte, prin minune, dintr-un atac tâlhăresc. Simte în lăuntrul său că Dumnezeu a lucrat în chip vădit cu el şi că trebuie să dea un răspuns tuturor chemărilor din partea lui Hristos de până atunci.

Întors în Elveţia, K. Kenneth cunoaşte creştinismul prin intermediul unor grupări neoprotestante. Prin întâlnirea ipostatică cu Hristos, viaţa sa începe să se schimbe. Din iconomia lui Dumnezeu, are parte de numeroase minuni, care îl întăresc în adevărul creştinismului. Începe să ia parte la numeroase „turnee” şi „cruciade” evanghelice, în care mărturiseşte tuturor povestea de până atunci a vieţii sale. Cu toate că are parte de o primire foarte călduroasă, ajungând să aibă un renume în cercurile protestante şi catolice din Apus, simte în adâncul său că totuşi ceva îi lipseşte. Căutarea nu se sfârşise încă.

În 1983, se înfiripă legătura duhovnicească dintre Klaus şi Arhimandritul Sofronie Saharov, întemeietorul şi stareţul Mănăstirii Cinstitului Înaintemergător din Essex, Anglia. Klaus găseşte, astfel, împlinirea a tot ceea ce îi lipsea până atunci, ajungând să cunoască, după cum însuşi mărturiseşte, „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest răstimp, nu s-a schimbat nicio iotă din învăţătura lui Hristos” – Dreapta-slăvire. După o perioadă de „coacere” duhovnicească, primeşte în 1986 botezul ortodox la Geneva. Părintele Sofronie îi devine povăţuitor duhovnicesc, până la fericita sa adormire din 1993.

Astăzi, K. Kenneth îşi continuă cu smerenie lucrarea de propovăduire a Adevărului – Hristos – pe Care acum L-a aflat a fi un „Cine”, şi nu un „ce”, în duhul rugăciunii lui Iisus –, prin traducerea în limba germană a Sfinţilor Părinţi şi prin mărturisirea cu cuvântul şi cu lucrul a Dreptei-slăviri.

Din Cuvântul înainte al editorilor români