.

Broderii Bisericeşti (3)

.
(explicaţiile imaginilor vor fi scrise maine)




Broderii Bisericeşti (2)

.
(explicaţiile imaginilor vor fi scrise maine)






Broderii Bisericeşti (1) - Vatoped

.
(explicaţiile imaginilor vor fi scrise maine)




  






Paul Gherasim

.


















Marti, 29 iunie ora 19.00, la Galeria Anticariat Curtea Veche  are loc vernisajul "Prolog – 25 de ani". Intalnirea este si prilej de sarbatorire a lui Paul Gherasim, la implinirea a 85 de ani.
.



(1) Paul Gherasim: Logos, 29x31 cm, acuarelă pe hârtie, 2005
(2) Paul Gherasim: Octogon, 20x20 cm, purpură şi aur, hârtie japoneză
(3) Paul Gherasim: Însemn pe purpură, 111x111 cm, u/p, 2005
(4) Paul Gherasim: Octogon
(5) Paul Gherasim: Logos
(6) Paul Gherasim: Logos şi flori de măr, 41x33 cm, u/p, 2001
.
.
.
.
.

Vasile Gorduz (1938-2008) - Expoziţie retrospectivă la Palatul Mogoşoaia

.
Expoziţia retrospectivă VASILE GORDUZ este deschisă la Palatul Mogoşoaia până în septembrie 2010.










.
Imaginile tuturor lucrărilor expuse în cadrul Retrospectivei de la Palatul Mogoşoaia a sculptorului Vasile Gorduz 1931-2008 (aprox.70 de lucrari) :.


http://www.facebook.com/pages/Salonul-Nou/101675179873349#!/album.php?aid=9930&id=101675179873349&ref=mf

http://www.facebook.com/pages/Salonul-Nou/101675179873349#!/album.php?aid=9931&id=101675179873349&ref=mf







Grădini de Paşti

.




Horea Paştina - Grădina din Str. Rozmarin, 2005, ulei pe panză, 146 x 195 cm
Horea Paştina - Grădina pictorului Florin Niculiu, 1985, ulei pe panză, 41,5 x 41,8 cm
.
.

Porumbei

.





autor: Marcel Scutaru
.
.
.

Un interviu audio de excepţie cu Sorin Dumitrescu

.
http://www.romania-actualitati.ro/

interviu realizat în 2 aprilie 2010 şi difuzat la Radio Romania Actualităţi

"Aflat la întâlnirea dintre spaţiul bizantin şi cel european, dintre tradiţie şi modernitate, academicianul, profesorul, iconarul Sorin Dumitrescu este faţeta fecundă a Ortodoxiei de astăzi.
În dialog cu Cristian Curte, Sorin Dumitrescu dă o mărturie originală, surprinzătoare şi tocmai de accea foarte vie despre praznuirea creştinătăţii răsăritene a Vinerii Celei Mari. Iisus va fi urmărit în această ediţie a Semnăturilor Celebre de la moartea sa pe cruce, prin pogorărea la iad până în anticamera Învierii." (din prezentarea emisiunii)
.

Epitaf

.



.

Mariana Macri (1939-2008) - Epitaf, 1995
180x118 cm, compoziţie în ţesătură

detalii imaginile 3-4: Maria Magdalena şi Înger
.

Epitaf

.






.



Mariana Macri (1939-2008) - Epitaf, 1995
180x118 cm, compoziţie în ţesătură

detalii imaginile 3-4: Maria Magdalena şi Înger
.

Crist

.





 

Mircea Roman - Crist, 2010
fotografii de Remus Andrei Ion

Horia Bernea - Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare

.
Noi facem aici un gest public,
 simţim nevoia să afirmăm CRUCEA într-un moment cum este cel prezent.
 A opta pentru această temă este, cum ziceam, o mărturisire.
 Înseamnă să reafirmi omniprezenţa crucii,
 importanţa şi puterea ei în ziua de astăzi,
într-o lume rătăcită, secularizată şi îndrăcită de multe ori.
 Este un act militant.
 În cazul nostru este un act militant.
(Horia Bernea)



Al cui e muzeul?
De ce mă duc eu la muzeu? Nu sunt un caz tipic. Caut lucruri anume. Când merg la muzeu nu percep discursul muzeal. Eventual îl remarc dacă este prost. De pildă, sălile cu amfore de la Louvre sunt o catastrofă; un fel de depozit. Am intrat la Louvre de zeci de ori ca să văd o anumită icoană bizantină sau pe "Hristos binecuvântând" al lui Bellini, una dintre cele mai frumoase picturi făcute de Occidentul civilizat. Oare nu se poate ca omul să vină şi să se confrunte pur şi simplu cu obiectul? Experienţa mea este atât de irepetabilă?

Am văzut multe muzee. Ca orice român, am trăit o vreme curiozitatea de a le vedea. Tot ce ştiam era din cărţi, nu ştiu ce faraon, nu ştiu ce tablou... Şi pe urmă să le vezi! Este foarte emoţionant. Deci cultura vizuală nu mi-am făcut-o la muzeu; la muzeu mi-am adâncit-o. Important a fost pentru mine când, trecându-mi dragostea pentru performanţa artizanală, nu m-am mai dus să văd goticul. Atunci am început să caut bisericile romanice. Dar, când m-am dus să văd o bisericuţă romanică din Vendée, cunoşteam deja arhitectura românească, ştiam Densuşul. Am început să caut obiectul acela foarte "conţinut", în care gestul are o deplină acoperire în actul de credinţă. Ca pictor, azi, n-ai altă şcoală decât natura şi muzeul. Şi eu am învăţat de la obiecte şi de la natură.

În muzeu am un fel de emoţie nebună care nu este snobism pentru că, în timp, s-ar fi atenuat. Am o emoţie profundă în faţa ideii de muzeu. Îmi place că sunt lucruri multe adunate la un loc. Mă emoţionează mai ales cele vechi, piesele arheologice. Mă gândesc că au fost făcute de mână de om acum 5000 de ani. E ceva care mă tulbură până la lacrimi. Asta nu mai ţine de cât de deştept este discursul muzeal. Sigur, când văd un muzeu nou, mă comport ca un elev cuminte care citeşte toate etichetele. Vreau să văd o cronologie: cum din ceramica geometrică s-a trecut la...

În muzeele de etnografie îmi lipsea frumuseţea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca şi producerea lor. În muzeul etnografic frumuseţea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva ruşinos. Mă îngrozeşte modul de expunere, obsesia pentru explicaţii, protecţia excesivă. Ele sfârşesc prin a anula obiectul. Nu se mai vede! Şi, dacă se întâmplă ca frumuseţea să transpară, este pentru că obiectul a fost prea puternic.

De ce unora obiectele le spun puţin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate şi nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini.

Am pus în centrul muzeului nostru "icoana" ţăranului şi în titlul său cuvântul ţăran. Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere.

Numele muzeului, simplu şi direct, nu indică o sărăcire a domeniului, nici o derogare poetică de la ceea ce numim în mod obişnuit artă populară sau etnologie, el luminează cu precizie un nou "obiect", omul tradiţional, descris şi analizat prin intermediul obiectelor care compun lumea lui.
În această opţiune, obiectele au în muzeu nu funcţia de a se autoprezenta, de a vorbi despre sine; ele apar ca argumente în demonstraţii privind trăsăturile ţăranului român, gândit ca variantă a civilizaţiei medievale europene, ţăran român modelat de istoria locului, sfâşiat între est şi vest, nord şi sud, bântuit de nenumărate năvăliri, aşezări, tupilări, osmoze şi influenţe. Profund creştin, format în prelungirea unor culturi străvechi, legat organic de lumea mediteraneană, de civilizaţii care pot fi urmărite din India până în Bretagne, ţăranul român ne apare de o complexitate copleşitoare.

Societatea s-a schimbat mai mult decât omul, ale cărui nevoi esenţiale nu pot varia în funcţie de epocă. Ţăranul vechi, cel pe care l-am cunoscut în copilărie, este pentru omul de astăzi greu de definit, aşa cum greu de înţeles sunt noţiunile de om cumsecade, nobleţe, cinste, curaj, grijă, ascultare, rânduială, cuvânt dat. Sunt cuvinte pentru care merită să te baţi.

Gustul pentru trecător, pentru lucrul care nu durează... În acelaşi timp tot ce făceau era definitivul însuşi.

Civilizaţia ţărănească nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista.

Omul "european" a existat cu adevărat prin ţăran. Muzeul nostru va fi o privire integratoare asupra omului european.

Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare. Nu putem compara humanoidul viitorului cu omul complet produs de societatea satului distrus sub ochii noştri.

În sat există mai mult sensul de bun şi rău decât cele de frumos, urât, folositor.
- atitudine "realist spirituală" în faţa vieţii şi a lumii? Realism filozofic?!!
- obiectul total, semnificativ...
- tehnică şi magie, muncă şi trai, rugăciune...
- modul de expunere - atitudine faţă de ideea de "a arăta"; ce vrei cu această acţiune, ce sens are obiectul; devenirea lui; alterarea lui prin schimbarea contextului
- formă, decoraţie, împodobire - pragul de la care o formă decorată devine lipsită de justificare interioară - kitsch
- muncă, bucurie...

În acest fel se leagă totul fără dedublare într-un proces interior firesc, cu seninătate, rânduială.
(note din septembrie 1990)



(citiţi mai departe dând clic pe link-ul de dedesupt)

De ce "Hristos este al străinilor"? - un mail primit de la un cititor




Cititor: Sărut mâna!

"Hristos este al străinilor"... Mărturisesc că nu înţeleg care sunt străinii aceia aşa de... cum or fi, încât Domnul Iisus Hristos nu mai este al tuturor, adicatele "şi" al străinilor, ci este "al străinilor" şi atât.

Sună fain, sună intrigant, eu ştiu... poate deschide o mişcare "hristoexoterikon-a", sau poate o încinge imaginaţia mai multora; mie, imi provoacă un blocaj. Nu înţeleg de ce titlul este " Hristos este al străinilor" şi nu "Hristos este "şi" al străinilor".

Aşa că, v-aş ruga să mă lămuriţi şi pe mine sau să puneţi "şi"-ul acela şi gata, mă deblochez.
Doamne ajută, toate cele bune sufletului şi trupului, sănătate şi mântuire dumneavoastră şi familiei.


L.C. : Ma bucur ca mi-ati scris despre faptul ca sunteti intrigat de titlul blogului. Multi (chiar si dintre prietenii mei) intra chiar in panica atunci cand aud "Hristos este al strainilor".

Titlul acesta este cam in continuarea la "Hristos este al pacatosilor", al celor nebagati in seama, al celor ce se aseamana cu piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, a celor care nu se cred vrednici, a celor care-L cauta desi L-au gasit, a celor neapasati de povara certitudinilor care au inlocuit credinta... Pentru ca atunci cand credinta este inlocuita de certitudine cred ca nu mai esti liber.

Acesta a fost gandul meu.

Nu stiu daca ati apucat sa vedeti prima postare - "Arhimandritul Atanasie" scrisa de Mitropolitul Anthony Bloom. Acolo este vorba despre ce fel de libertate am asezat in subtitlul blogului. Ca despre referirea la libertate nu m-ati intrebat :) , pentru ca si asta naste suspiciuni.



Cititor: Hristos este al pacatosilor, asa este , dar aceasta exprimare nu exlude indirect, nu limiteaza , ci din contra, se refera la toti ( e catolica, sa zic asa :) ) caci e uman valabila, pentru ca toti suntem pacatosi. Cred ca cel care a spus asta (nu stiu daca am stiut vreodata cine, dar acum nu imi vine un nume in cap, daca stiti, spuneti-mi si mie), a stiut ca toti suntem pacatosi si in niciun caz nu a vrut sa creeze o delimitare ca aceea pe care o induce expresia dumneavoastra, ci a subliniat, spre incurajare, caracteristica umana cea mai potrivita unei incurajari de mantuire: "sa nu disperam noi pacatosii, Hristos este al pacatosilor. Avem o Salvare".

Asa ca, tot nu sunt lamurit la ce straini v-ati referit. Care e caracteristica acelor persoane ... sunt straini de "ce anume". Tot nu sunt lamurit de ce nu ar fi mai bine "Hristos este si al strainilor". Am observat ca, din smerenie, zic eu, nu prea puneti pareri personale pe blog sau daca sunt, nu sunt pregnante ; cred ca parerea despre acest titlu ar trebui sa v-o scrieti pe blog. De la ea pleaca blogul. Sa vedeti atunci feed...ala , pe romaneste "raspuns". Eu nu zic ca ati gresit. Chiar nu inteleg ce ati vrut sa spuneti. Nici nu ma supara lucrul acesta, asa ca daca imi raspundeti la ce am scris acum si nu reusiti sa ma lamuriti, nu o sa mai bat toba pe subiectul asta.

Subtitlul mi se pare clar.


L.C. : In primul rand, cand am spus straini, nu m-am referit la dimensiunea etnica.

Straini sunt cei care nu sunt ca noi, cei care nu ne seamana, cei pe care nu punem pret, cei de care nu avem nevoie.
Straini sunt cei care nu fac parte din familia noastra, cei care nu fac parte din parohia noastra, cei care nu ne impartasesc ideile si convingerile, care nu conteaza pentru noi.

Daca spuneam Hristos este "si al lor", ar fi fost ceva foarte urat din punctul meu de vedere. Hristos este "al lor" ca sa le simtim lipsa, sa intelegem ca avem nevoie de ei ca sa fim intregi, ca sa Il cunoastem pe Hristos. Pe Hristos Il cunosti atunci cand te deschizi nu catre cel pe care este firesc sa il iubesti, ci, paradoxal, catre cel strain de tine. Ca in pilda samaritenului cel milostiv.

Si cu totii suntem strainii cuiva.
Este o dezlegare catre celalat.


Cititor: "Toti suntem strainii cuiva". Asa este. Asaaaa este. Cred ca chestia asta pusa undeva ar fi fost deajuns, in cazul meu cel putin, sa deblocheze instantaneu blocajul provocat de titlu.


L.C. : Si un gand imparasit de Parintele Constantin Coman:

"Cred ca mai poti adauga, ceea ce de fapt sugereaza raspunsul tau, ca aceasta sintagma "Hristos este al strainilor" vizeaza pe cei care, sub presiunea unei psihologii de club, exclusiviste, elitiste, nationaliste, xenofobe se izoleaza intr-o realitatea inchisa si il revendica pe Hristos exclusiv pentru ei, il confisca pe Hristos cu convingerea ca Hristos este al lor, nu poate fi al celorlalti. Aceasta mentalitate o intalnim la compatriotii Mantuitorului Hristos, care erau foarte exclusivisti in raportarea la Dumnezeu si la trimisii Acestuia. De aceea sunt surprinsi si intrigati de faptul ca Mantuitorul arata o nedisimulata simpatie tocamai fata de categoriile sociale pe care ei le marginalizau si le excludeau."


imaginea: Mihai Sârbulescu, Vas, 39,5/49,5 cm
.

Troiţă - Săptămâna Sfintei Cruci

.




Troiţa din stejar a fost ridicată pe locul unde se va înălţa Biserica ortodoxă românească cu hramul  Bunei Vestiri din Olmsted Falls, Ohio. A fost lucrată de Frederich Holtier şi este copia exactă a unei troiţe aflată la Muzeul Ţăranului Român.
.
.
.
.
.