.

Dragostea este mereu pe cruce

.


.

Cuvinte alese ale Maicii Gavrilia Papaiannis (1897-1992)
.
1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.
4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.
5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.
6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.
9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.
12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.
16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”
17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.
18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.
19. Când mintea nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu, chiar și când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.
20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.
23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.
24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.
25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.
27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: “Vreau ceva?” - “Nu” - “Îmi trebuie ceva?” “-Nu.” - “Îmi lipsește ceva?” - “Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.
30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.
31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.
32. Să nu zici niciodată: “De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!
38. Când te-ai gândit să critici… la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?
42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.
43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire.
48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.
49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.
50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.
67. Dragostea este mereu pe Cruce.
68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.
69. O relație este dificilă atunci când “Eu” este pus înaintea lui “Tu”.
70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.
74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.
80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate… care se foiesc de colo-colo… prinși în multe activități… le îngăduim îngerilor să facă ceva.
81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.
95. Domnul a zis: “Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.
101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.
102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.
103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.
105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.
106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.
107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.
108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.
109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.
110. Vai mie, dacă nu iubesc!
111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.
116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.
117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.
118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.
119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.
183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.
259. Orice om este “trimis”.
290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!
291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

.
imaginea: ancadramentul uşii Bisericii din Păuşa, judeţul Sălaj

4 comentarii:

  1. Multumesc. Absolut deosebit. Am preluat si eu o parte, cu link, desigur! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exista o carte din care le-ati extras sau o sursa pe net? Tare as dori sa o citesc pe toata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am primit aceste apoftegme pe mail mai demult. Nu cunosc sursa exacta, dar vad ca traducerea este identica cu cea de pe Wikipedia (acolo sunt mai multe apoftegme). Din pacate nici acolo nu spune cine a facut traducerea si daca au aparut in vreo carte. Acolo veti gasi, insa, mai multe cuvinte si date despre Maica Gavrilia.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc mult! Acum citesc de pe net ce se poate despre Gherontissa. Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere